Lumea așa cum o știm noi s-a schimbat și nu mai există cale de întoarcere – 6 predicții

Daniel Gaucan-Traitor si Spirit Liber

lumea
Doar cu 5 ani în urmă, am pășit printr-un portal în necunoscut – un loc unde conștiința umană nu a mai fost până atunci. Au fost persoane care se îndoiau, sceptice cu privire la procesul de ascensiune, însă aceasta este aici, se întâmplă… Este aici, acum, și nu mai există cale de întoarcere.
Această nouă energie este una atotcuprinzătoare, omniprezentă și imposibil de negat, chiar și pentru aceia care încearcă să facă acest lucru. Conștiința umană nu a fost ridicată la un asemenea nivel niciodată în toată istoria acestei planete. Pământul și locuitorii săi sunt pe cale de a schimba natura populației umane la un asemenea nivel, încât societățile vor fi de nerecunoscut în mai puțin de 50 de ani de aici încolo și nimic nu poate schimba acest lucru.

Imaginați-vă că la radio ar cânta același cântec toată viața voastră. Acela ar fi tot ceea ce ar rezona. Pământul…

Vezi articol original 2.700 de cuvinte mai mult

Anunțuri

2 comentarii

  1. sper ca realizati ca din minte nu poate iesi ceva ce nu a intrat inainte.
    gandurile, „scolile” si afirmatiile de acest tip incearca sa acceseze „credinta”, cheia materializarii ina ceasta lume.
    anumite emotii trairi fac acelasi lucru.
    o combinatie mai „buna” este atunci cand combini logica + copie de ratiune + emotional.
    cand vorbesti mai multor corpuri, mental emotional si fizic cu fragmente.

    unii au trecut, unii poate doar gandesc ca, altii nu simt nimic.. si asa pana la infinit.

    adevarul este unul. iluziile mai multe.

    fiecare isi creeaza realitatea. viata.
    fie ca o face constient, fie ca o face inconstient.

    cateodata speranta ne impiedica sa vedem adevarul.
    si cateodata.. ne face sa trecem dincolo de valul iluziilor.

    🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s