??

Pândind șuvoiul de păcură, acea mantră spontană și personală, croită perfect pe momentul cu pricina, se spunea singură repetânduse de câte ori a fost nevoie.
Privesc interiorul invadat adineaori de negrul cleios, acum este un spațiu curat. Îmi dă senzația de spațiu din cauza acelei lumini pe care am mai întâlnit-o în ultimele luni, o lumină aurie care pare că mereu la zenit creează însuși acel spațiu de nuanțe diferite de auriu până la arămiu.
Privesc atentă în jur, un gol viu, liniște și pace lipsit de emoții și sentimente.
Aici nu mai există întrebarea dacă există un Dumnezeu sau nu, și dacă da cum arată acesta,nici universul sau creația nu sunt obiecte de întrebat, parcă nici n-au existat niciodată, parcă întrebări nu au existat niciodată.
Doar aflu că odată dezbrăcat de ego, inima și rațiunea redevin ceea ce sunt defapt: instrumente de navigare pentru spirit.
Mai am senzația că știu că acesta este un spațiu dincolo de renumita akasha și mă minunez căci nu mi-am pus niciodată întrebarea că dacă dincolo de renumita bibliotecă universală, s-ar afla ceva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s