Mintea minte

Cititorii mai vechi știu că aveam cam 10 ani când mă fascina mintea omenească și am dorit să studiez psihologie, sperând că voi descoperi misterul formării gândurilor.
Nu am reușit să pun în aplicare planul dar probabil că-i mai bine așa. Am rămas cu acea curiozitate mai ales că de copil vedeam mirată că oamenii nu se comportă normal. Adică mie nu mi se părea un comportament normal.
De când mă știu, observ.
Într-una din zile am descoperit ceva ce m-a lăsat fără grai.
Persoana aceea a avut o copilărie nasoală, bătaie, severitate din partea părinților, pedepse exagerate și pentru frații cei mai mici de care trebuia să se ocupe.
Cândva, plină de… să nu zic ură, dar de ranchiună, folosind energiile sumbre ale acelor emoții, a luat o hotărâre cât se poate de uluitoare.
Voi fi nefericită toată viața și cu nefericirea mea voi oglindi vinovăția voastră.
Căci ce nefericire mai mare pentru părinți poate fi, decât nefericirea și neîmplinirea vieții propriilor copii!
Cândva acea hotărâre luată la negru s-a ascuns atât de dibace în interior că nu mai poate fi găsită.
Am rămas mască.
Am mai văzut copii care din ranchiuni bagatele încercau și uneori reușeau să se sinucidă din aceeași motivație: să-și pedepsească părinții pentru întreaga viață.
Perversiunea minții străine este cu adevărat măiastră.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Suntem ca o sumă rezultantă a experiențelor noastre. Lucrul ăsta nu îl poți schimba, dar poți schimba relația ta cu tine însăți. Nu e ușor, dar trebuie să faci cumva să crezi mai mult în tine: nu ești vinovată mai mult decât alții. Scuze, nu îmi permit să intru în sufletul tău, dar îți citesc cu interes postările. Duci cu tine suferințe vechi și mă revolt eu în locul tău. Fă-ți curaj și revoltă-te tu!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s