Și

…. suntem ajunși acolo unde putem sincer, cu mâna pe inimă, să recunoaștem că nu știm nimic. Nu știm cine sau ce este sursa, nu avem nici cea mai mica idee ce sau cine este creatorul și ce i aia creație.

Reclame

10 comentarii

    1. Așa simt și eu dar acest dor care doare, spun și alții și sunt deacord vine din iluzia separării. Poate și de aceea am încercat folosind coloana, să fac vizibil că suntem acasă.

      Apreciază

      Răspunde

    1. Am tot auzit și vorbit de separare și nicicum nu am reușit să mi-o imaginez. Abia zilele astea mi-a picat fisa.
      Ai vizualizat exemplul cu coloana infinitului? Se înțelege ceva din ce am spus?

      Apreciază

      Răspunde

      1. inteleg ce spui cu coloana, am vizualizat. ce ai facut tu cu coloana pliata si depliata se discuta de ceva vreme ca si principiu.. uite o animatie care explica 2D 3D si probabil ca sunt mai multe unde se pot vedea celelalte lumi/ceruri.

        totul tine de „punctul de observatie/asamblare” cum zice asa bine castaneda..

        Apreciază

      2. Asta cu punctul de asamblare am priceput până la urmă observând efectele.
        A realiza se află dincolo de observare. Când realizezi ești dincolo de orice observare. Probabil ( poate vorbesc prostii) este poziția perfect centrată a aceluia. Dar nu jur.

        Apreciază

    2. Dar așa este.
      Poate să vină la tine o armată de maeștrii să îți spună: bă, crezi că ești separat, dar nu îi adevărat. Tu înțelegi teoretic. Separat, neseparat, iluzie. Dar nu ajunge la tine. Cândva pică fisa dacă ai noroc.
      A realiza se află dincolo de minte. D’aia.

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.