Unu

Pe nesimțite s-a instalat un sentiment ciudat. Știam că știu și pot tot. Priveam oameni în situații pe care încercam imaginar să le rezolv și eram frustrată când nu reușeam un happy end. Aveam toate meseriile și puteam să îmi imaginez că pot fi chiar astronaut. Bineînțeles că persoana conștientă în fizic dădea mereu din cap nemulțumită acuzându-mă de aroganță.
Luni de zile am observat acest fenomen și tensiunea care se creează.
Mai decurând am observat că nu mai percep câteodată diferențe între mine și unele persoane. Mai ales citind unele articole sau cărți și recitind blogul meu, nu mai simt diferențe de entități. Adică ce scrie Ion îi a lui Ion scris de el și ce scriu eu e scris de mine.
Apoi mi-am dat seama că asta poate fi ceea ce înțelepții numesc identificarea cu unu. Ești tot și nimic.
Nu se dizolvă corpul fizic ci percepția asupra limitelor. Granițele cad. Nu simt această stare ca pe ceva înălțător și nu sunt euforică. Pare ceva normal deși uneori, la început, neliniștitor.

Reclame

12 comentarii

  1. Eu nu am avut nici un fel de experienta paranormala,cu exceptia unor sincronicitati si vise…Admit,ca posibile,toate cate le aud si le citesc,dar numai pentru ca am senzatia ca asa este……De fapt,nu ma incanta prea mult conceptul de a fi UNUL,si,totusi,cred mai mult in posibilitatea de a fi asa ,decat in posibilitatea ca totul sa fie doar materie…..As putea primi un sfat in legatura cu o modalitate prin care sa-i confirm mintii mele ca,de fapt, materia este o iluzie?

    Apreciază

    Răspunde

    1. Numim paranormal tot ceea ce depășește pătrățelul educat. De fapt, se spune și sunt deacord că așa limitați la simțurile fizice, omul nu este normal. Omul a fost inițial o ființă magică cu puteri depline.
      Faptul că mintea deja acceptă că este posibil că materia ar putea fi o iluzie este deja un pas. Dar cred eu că materia nu este iluzie ci condensare de energie după tipare creeate de ființe conștiente.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Teoretic stiu multe,caci urmaresc emisiuni de ani de zile…..Am spus PARANORMAL ca sa fiu mai scurta dar stiu ca asta este denumirea pentru tot ceea ce nu este,inca,acceptat oficial…Intrebarea mea era alta…

        Apreciază

    1. Visele pe care le avem sunt la un moment dat foarte importante pentru că ostatec al minții și al egoului fiinta care suntem comunică prin vise atunci când mintea doarme și nu se poate amesteca.

      Apreciază

      Răspunde

  2. Mintea nu va accepta nimic de bunăvoie. Dacă stai liniștită și urmărești, ea dialoghează continuu cu ea însăși. Specialiștii spun că prima dată trebuie întrerup sirul gândurilor. Meditația este foarte bună. Fizica cuantică și astrofizica ajută rațiunea să accepte că mai mult decât materie este energie.
    Nu sunt din păcate în măsură să îți dau sfaturi pentru că sunt de părere că nu există tehnici și modalități care să ajute cu adevărat.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.