Articole de smaranda64

Salut frumusețea din tine Și în tăcere îți iubesc întunericul. OM

Dimineaţa

În liniştea dimineţii, în orãşelul de pe munţi şi vãi, trilul de pãsãrele mã atinge ca un perete material. Observ consternatã cã mi se pare atât de gãlãgios incât începe sã mã enerveze.
Nu i posibil! mã gândesc, un concert de pãsãrele este ceva ce mã bucurã.
Eşti inchisã, îmi atrage atenţia un gând. Observ. Întradevãr eu eram peretele.
Inspir adânc din aerul rece şi încã curat al dimineţii şi mã rãsfir printre moleculele de aer. Sunt afânatã. Intensitatea corului devine o melodie plãcutã.

Anunțuri

Templu(2)

M am reîntors în imaginaţie la templu. Ceva îmi spunea cã acum multe unitãţi de timp plecasem din templu într o cãlãtorie de iniţiere. Primisem de lucru ca sã mã dovedesc demnã de un post în templu.
Mi am bãtut capul cu asta şi eram nedumeritã şi ingrijoratã. Privind doar la viaţa asta, îmi stãtea în gât sentimentul de eşec.Deşi aflu cã trebuie sã devin micã şi perfect lucioasã ca sã trec prin reţea, nu sunt mulţumitã.
În faţa intrãrii, mã cuprinde indoiala: mã simt slãbãnoagã, inutilã, cãcãcioasã. Îmi vine sã mã arunc pe burtã şi sã mã târãsc dar vãd cã am rochiţa aia fainã, albã şi nu vreau sã o moşcolesc. Aşa cã mã pun în patru labe, capul jos, curul sus şi am grijã sã nu calc bordura hainei.
Mã aşez pe o treaptã şi mã gândesc cã dacã reuşesc sã mã întorc aici la capãtul vieţii, m aş bucura dacã ai mei mi ar da voie sã spãl mãcar scãrile. Îmi amintesc de comportamentul de primatã de adineaori şi mã umflã râsul.
Îmi privesc picioarele. Sunt pline de praf şi noroi uscat, sandalele romane sunt negre şi jerpelite. Mişc din degete şi las pe scãrile albe praf şi noroi. Evident ãştia au nevoie de cineva sã le mãture scãrile.
Mã privesc în ansamblu de mai departe. Un profil elegant al feţei, pãrul castaniu deschis, prins într un coc uriaş, plin de bucle,şuviţe cârlionţate curg pe gât, pe umeri. Stau cu capul în mâini şi coatele pe genunchi şi pare cã sunt singurã.
Ridic capul şi privesc mâinile. Sunt imbãtrânite, ridate, negru sub unghii. Îmi ascund palmele sub fund şi sper privind în jur cã nu le a vãzut nimeni.
Un râs din toatã inima, izbucneşte de undeva nevãzut.
„Draga noastrã, ţi ai însuşit un comportament foarte straniu.”

Templu

Am ajuns neaşteptat şi pe o scurtãturã surprinzãtoare.
Stau în faţa unei fãclii uriaşe. Bordura ce înconjoarã flacãra albã, rãcoroasã, este din aur, lucratã dantelat cu mãiestrie.
Mã apropii curioasã. Bordura se desparte în douã şi lasã liber câteva trepte ample ce duc la un bazin în flãcãri. Aici totul este alb aşa cã disting cu sentimentul nu cu ochii cã în jurul bazinului, în semicerc stau fiinţe.
Sunt foarte înalte, albe imbrãcate în tunici albe lungi prinse la mijloc cu un brâu lat din aur.
„Bine ai venit în Templu” tunã o voce ca un cor madrigal.
Sunt încurcatã şi trimitã în timp ce observ cã arãt ca ei.
„Bine v am gãsit” bâigui încurcatã, apoi izbucnesc ca o artezianã ” am venit sã mã rog pentru libertatea lui…” şi recit ca pe o poezie numele celor de pe lista mea de rugãciuni.
„Aşa sã fie!” tunã din nou vocea madrigal.” Sunteţi liberi! Sunteţi luminã! Strãluciţi!”
Stau timidã în timp ce mã mut de pe un picior pe altul, ca un copil ce nu şi a fãcut lecţia.
Izbucnesc în plâns ” am uitat planul, am uitat tot, nu mai ştiu nimic”.
„La timpul potrivit îl vei şti iar” îmi spune o voce caldã.

Chiar sus în coroana unui pom stãtea un cerb mare. Jos era o lama cu o blãniţã pufoasã alb juma gri. Se uita în sus la cerb şi îi behãia „mama”. Eu mã îngrijorez cã cerbul ar cãdea din pom şi rãmâne puiul fãrã mamã.
Buf! Picã cerbul din pom şi rãmâne fleaşcã pe pãmânt.
Eu: futui
Lama: mamaaa…
Mã uit mai atentã. Cerbul era un bãrbat. G.era acolo aplecatã deasupra lui. Trebe sã l omor, zice asta. Trebuie impuşcat în tâmple. Vorbea singurã.
Vine spre mine, întreabã unde s tâmplele?
Îi arãt cu degetul. Dar nu trebuie sã l omori, îi spun.

2018

Sunteți liberi! Sunteți Lumină! Străluciți!
Într-una din zile m-am trezit fredonând „într-o zi de sărbătoare vine bucurie mare„. Eu ca tot omu năcăjit și materialist m-am gândit imediat că însfârșit vine câștigu ăla la loto. Dar bucuria ce a venit cu ocazia paștelui ortodox român nu poate fi plătită în toți banii de pe planetă.
Este materializarea mottoului de mai/sus.
Nu am de gând să povestesc toată poveste ci doar ce reiese din ea. Povestea spune că Christosul a coborât să aducă oamenilor FOCUL VIU. A fost prins și răstignit.
Vă amintiți din alte mituri de Prometeu? Deci Christosul chiar dacă este numit altfel, nu este al creștinilor ci al lumii întregi.
Oamenii nu au știut că Prometeu este prins în lanțuri și nici ce dar le-ar fi adus acesta dacă îi reușea planul.
Isus le aduce cunoașterea și cheia. Cheia este iubirea necondiționată.
Oamenii se răzvrătesc, primesc cunoașterea, primesc cheia și cu ea descătușează pe Prometeu care le dă în sfârșit FOCUL VIU.
2018 începând cu Sărbătoarea de Paști, anul eliberării. Cheia este la voi.
Suntem liberi, suntem Lumină, strălucim.

sufletul

Am auzit că sufletul doarme şi dormind hrãneşte egoul. Mãi să fie!
Mi am cerut lămuriri şi am povestea cu pasărea măiastră.
Sufletul, pasăre măiastră, face cuib şi depune oul. Dar vine cucul( mintea străină) şi mai pune şi el un ou. Pasărea măiastră îi hrãneşte pe ambii pui. Egoul este mai robust şi începe să l dea laoparte pe puiul sufletului până îl aruncă din cuib.
O fi cam aşa? Nu stiu.