Articole de smaranda64

Salut frumusețea din tine Și în tăcere îți iubesc întunericul. OM

Grădină zoologică

Te plimbi pe aleile unei grădini zoologice. Ce fain! Animale scoase din mediul lor natural în cuști sau îngrădiri ce se străduie să imite jalnic libertatea mediului natural. Te minunezi sau întristezi după caz dar nu ai observat că, pe alei ești tu la rândul tău o ființă în spatele gardurilor arealului grădinii.

Reclame

Libertatea mea

Să zicem că am observat că sunt sclav. Găsesc gaura prin gard care mă duce la libertate. Plec. Mă uit înapoi la oamenii dragi sclavi și ei. Mă pot bucura eu de libertatea mea? Teoria zice că da! Oare?

Misterele Școlii Zamolxiene

Spirit Dacic

zalmoxis-5-620x264

Prima întrupare a lui Zamolxe a fost cam la anul 2000 înainte de Hristos, în perioada când se cam sfârşea o epocă de matriarhat de 3000 de ani, în care femeile au avut rolul conducător în societate, dar care în final au ales o cale evolutivă greşită bazată pe inechităţi sociale. Atunci s-a luat din înalt decizia de a fi modificată grila rezonantă planetară care până atunci le avantaja pe femei, cu o alta care îi avantaja pe bărbaţi pentru echilibrarea câmpului energetic care deja era afectat într-un sens evolutiv nepermis.

S-a luat aşadar decizia de a se trimite Unităţi de Conştiinţă Divină pentru a se implementa noua grilă rezonantă pentru că mai exista încă multă rezistenţă din partea vechilor structuri şi pe lângă asta, mai aveau sarcina de a renaşte spiritualitatea şi a dezvolta şi incita noi evoluţii ale corpurilor subtile.

Aceştia au acţionat asupra structurii energo- informaţionale a…

Vezi articol original 3.078 de cuvinte mai mult

Hârtie

Interesant așa cum sunt fără să fiu ceva anume. Parcă nici nu mai contează că sunt deși sunt… nimic dar nici măcar.
Azi m-a chemat cireșul: păi eu de ce fac fructe? Ca să te uiți la ele?
Am coborât în grădină, am pus scara și am mâncat cireșe direct din pom. Mult rod are cireșul dar aproape tot este stricat. Privind crengile cu fructele putrede mă cuprinde tristețea și știu că pomului nu-i pică bine. Nu-i bucuros.
Vă trebui să-l curățăm.
Am primit o carte a Florindei Donner-Grau și întinsă pe pat citesc deși mi-e somn. Nu reușesc să dorm. Scot ochelarii și îmi îndrept privirea spre noptieră. O bancnotă de 5€ se lăfăie uitată pe laptopul închis.
O bucată de hârtie. Teoretic îi știu valoarea dar practic o văd azi cu alți ochi. Eu sunt nouă iar bucățica aceea de hârtie îmi pare un obiect curios.

Trecutul

Deși trecutul este ceva care nu poate fi băgat în buzunar sau în poșetă are paradoxal greutate. O greutate reală pe care o purtăm pe umeri sau o cărăm în spate. Și nu vorbesc la figurat ci concret.
Indiferent că ducem cu noi bagajul cu drag de amintiri faine sau dimpotrivă, ne îngreunează în fiecare zi mersul. El este tricotat din energiile noastre și a celor cu care am interacționat. Energii de care am avea nevoie mare acum. E că și cum am căra în spate o butelie de aragaz plină și mergem la benzinărie zilnic să cumpăram cu bani grei o brichetă.

Atât corpul cât și mintea suportă din ce în ce mai greu perioadele de confuzie și tristețe.
Parcă pe interior aș fi un cal sălbatic ce se scutură din răsputeri de căpăstru și ham.

Răscruce

Visez că m-am împotmolit. Apoi am sentimentul că stau la o răscruce de drumuri. Stau și mă uit ca vițelul la poarta nouă. N-am idee încotro. Am încredere că Spirit îmi conduce pașii.
Îmi amintesc de un vis vechi cu un turn în care la nivelul 1 aveam voie, după spusele călăuzei de atunci, să mă plimb după bunul plac prin lumile ce se deschideau acolo.
La un etaj superior, intrarea era acoperită de un prag uriaș. Într-un vis ce a urmat la câțiva ani, pragul dispăruse și am intrat pe ușă. Un drum alb ducea câțiva metri până la un perete de ceață prin care mi-a fost teamă să trec.
Așa că m-am așezat și am stat.
Azi mă duc la imaginea de atunci. Totul este la fel ca ultima dată doar că acum mă duc țintă prin ceață și cândva ajung dincolo. Drumul se termina abrupt. Cât vedeam cu ochii sub mine se întindea la nesfârșit o vale adâncă în care credeam că disting luminile unui oraș. Mă hotărăsc să merg în continuare și spre surprinderea mea, nu cad în hău ci merg normal de parcă aș avea sticlă sub tălpi. Privesc sub mine și încerc să disting amănunte.
De ce ar fi noapte în dimensiunea 5? mă întreb. Cer rațiunii să nu interpreteze. Ea încearcă dar la început vrea să interpreteze un cosmos plin de stele, apoi licurici în noapte. Undeva în urmă un fel de instalație producea fulgere în spațiul acela.
Sunt înciudată Pe oriunde mergi dai de tehnică.
Insist ca ratiunea să înceteze interpretarea.Apoi un gând îmi transmite că noaptea este la mine în ochi. Cer curățarea. Se face imediat. Apoi totul este alb și disting vagi umbre și mișcare apoi ies.