Articole de smaranda64

Salut frumusețea din tine Și în tăcere îți iubesc întunericul. OM

FRUNZĂ VERDE

OO

Frunză de pe brad, tot verde,

Neoprită să desmierde,

Cum faci, locul de-ți găsești

Pe o creangă ca-n povești,

Din mulțimea cea de crengi,

Creanga cum poți s-o alegi,

Și copacul ce ți-e dat,

Cum îl afli, deîndat,

După ce, și cum, anume,

Recunoști pădurea-n lume,

Iar pămânul, ce te face

Să știi cum că îți va place,

Din puzderia de stele,

De pe cer, de după ele,

Cine-ți este călăuză,

Îmi poți spune, verde, frunză?




Frunză de pe brad, tot verde,

Tot copacul, frunza, pierde,

Numai tu, pe creangă, stai,

Și-n decembrie, și-n mai,

Și te -întreb, căci n-am pe cine,

Unde-i rău și unde-i bine

Să mă duc, ca să rămân,

Dar nici tânăr, nici bătrân,

Nici bogat și nici sărac,

Ca o frunză să mă-mbrac,

Dar, ca frunza, să nu cad,

Să n-am sufletul nomad,

Bradul și pădurea mare,

Stelele și mândrul soare,

Să le văd precum…

Vezi articolul original 7 cuvinte mai mult

Reclame

Dragule, vreau să-mi faci o icoană!,

Scurte povestiri de pe lumea cealaltă

Foto credit: contemporary religious art

îi zise. Eu nu știu să pictez, dar îți voi spune- iartă-mă, bunule!- cum trebuie să fie! Pictorul nu clipi deloc; pe față nu i se văzu nicio urmă, oricât de mică, de surprindere. Își scoase telefonul, îl așeză pe măsuța de deasupra cutiei murdare de gunoi și porni înregistrarea. Vă rog, spuneți-mi ce vreți. O să ascult de multe ori, până înțeleg tot. Când e gata, vă sun. Bătrânelul cu păr lung, în coadă, îmbrăcat în halat negru, soios şi sticlos, de vechi angajat al unei închipuite fabrici de spălat podele, se foi un pic pe scaunul maro al compartimentului de tren și, plescăind straniu, parcă a poftă de mâncare, hotărâ ca dintr-o grabă a morții:

Așa… Gavriil este trimis, din Cer, la Fecioară, s-o întrebe dacă primește, în pântece, Cuvântul. Cunoști icoana, ai văzut sute de variante, le-ai studiat, ai reprodus câteva, poate chiar le-ai lucrat ca…

Vezi articolul original 511 cuvinte mai mult

TOTUL E, NIMIC NU ESTE…

OO

Unii cred că sunt furnici,

Alții, greieri,alții nici

Nu gândesc  că nu pot face,

Pe pământ, tot ce le place,

Alții nici nu se gândesc

Să le placă, ce trăiesc…

Unii cred că e un haos,

Lumea,viața, un adaos,

Și legea, de om , făcută,

E cam surdă și cam mută,

Dar legea celui mai tare

Calcă totul în picioare…

Alții cred că Dumnezeu,

E în cer, pe tron, mereu,

Și veghează, părintește,

Pe cei răi îi  pedepsește,

Celor buni le dă răsplata,

Și ne hotărăște soarta…

Alții cred că au venit,

 În finit, din infinit,

Să învețe, vieți la rând,

Până, vălul coborând,

Trupul, cât doresc, să-l poarte,

Fără naștere și moarte…

Eu nu cred nimic și, tot,

Cred, atunci când, a ști, pot,

Și le cercetez pe toate,

Căci nimic, a fi, nu poate,

Dacă e doar o poveste,

Totul e, nimic nu este…

Vezi articolul original

În visul ăsta sunt într-un luminiș. Pădurea este aproape, neagră, misterioasă, ierburile sunt înalte și aplecate sub greutatea unei substanțe incolore, lipicioasă, ce năclăiește mediul infect peste care roiesc mii de muște și țânțari. Din fericire eram observatorul și nu protagonistul căci miile de insecte scârboase nu au tăbărât pe mine. Acum am reîncărcat visul și caut indicii. Nu am decât: munte, pădure, luminiș, infect, insalubru.
Visul continuă în alte condiții cu personaje și locuri de care nu-mi mai amitesc nimic.
Apoi sunt cu fața la un perete de stâncă destul de netedă . Spre stupoarea mea sunt în free climbing, fără frânghii, fără pitoane. Sunt aproape de vârf unde zăresc un platou stâncos accidentat. Peretele însă nu prea îmi oferă pinteni sau crăpaturi unde m-aș putea sprijini. Deasupra capului, pe buza platoului se află o cabană din lemn ce-mi taie urcușul direct. Mai am foarte puțin. În dreapta, chiar lângă cabană, un domn în vârstă, cărunt, îmbrăcat ca un muntean, se apleacă și îmi întinde mâna, zâmbind. Înainte să o întind pe a mea, privesc în jos. Mă apucă amețeala, peretele neted pe care am urcat fără să îmi amintesc când și cum, este aproape vertical. În jos este doar un hău imens, albastru. Nu i se vede fundul.
Dintr-un salt sunt pe platou. Mai sunt și alți oameni, puțini. Doi- trei. De acolo însă, lumea continuă.

Demență(4)

Am ajuns la faza cu otrăvitul mâncării. De câteva săptămâni am indicii în acest sens. Plângeri nevinovate de gen: am luat 2 guri și mi s-a făcut rău, n-am dormit toată noaptea, am fost pe veceu, ce mi-ai dat să mânc acolo(?).
Sunt pusă în temă căci și părinții ei au parcurs un drum asemănător. Cineva le otrăvea mâncarea.
Fantastică mi se pare dramaturgia, parcă scrisă de un scriitor.
Bănuiesc că există 2 categorii: cei care blânzi de natură nu au conflicte serioase cu rudele și lumea, văd lucruri pe care alții nu le văd și sunt văzuți de cei din televizor, ba chiar li se vorbește de acolo, se lasă mai ușor îngrijiți si predau mai repede responsabilitățile celor ce se ocupă de ei.
Cei care au intrat în demență în pline conflicte nerezolvate cu lumea sau cu membrii familiei, pe lângă simptomele de mai-sus, au probleme cu furturile ( l-i se fură obiecte și bani), l-i se otrăvește mâncarea, se simt captivi.

Virus (2)

Pomul. Mai în toate religiile se vorbește într un fel sau altul despre pom. Să vedem ce-i pomul ca simbol pentru om? Coroana ( crengi, ramificații) = rețeaua neuronală din creier, tulpina = coloana vertebrală, rădăcinile = terminațiile, nervii care împânzesc corpul până la extremități.
Șarpele ( vierme, virus) în pom ( undeva). Ce fructe poate face un pom contaminat?