Pace

Spuneam că dacă în inimă porţi doar iubire, războiul interior s-a terminat.
Închid ochii, în faţa mea o întindere ca o mare. La stânga aliniaţi perfect cai şi călăreţii sumbrii, negri, că până şi cerul era negru. O imagine de o frumuseţe colosală şi impresionantă.
La dreapta deasemenea aliniaţi, războinicii luminii. Îmi vine să plâng de splendoarea unităţii albe cu irizaţii aurii. De ce nu au cai? Păi ei pot să zboare.
Mă înclin copleşită de atâta frumuseţe şi de o parte şi de alta.
– Războiul s-a terminat! Mă aud spunând ferm dar cald.
Cele două şiruri se transformă în două valuri care se rulează ridicandu-se dinspre mine spre înafară.
În faţa mea se întinde un drum alb, la margini pavat cu ceva ca aurul.

Anunțuri

Căci

” cine nu iubeşte întunericul nu poate iubi lumina”
Este o expresie ciudată, ştiu. Ca fiinţe hibride este normal să urâm una şi să iubim alta.
Adică: dacă jumătate din inima ta este ocupată să urască întunericul, mai ai doar jumătate de inimă cu care să iubeşti lumina.
Dacă în tine s-a instalat definitiv iubirea, războiul s-a terminat.

Bogatie

Intr-o zi, o cunostinta m-a intrebat daca este ok sa-ti doresti indestulare, o casa frumoasa si bani suficienti pentru toate cele.
M-a preocupat si pe mine aceasta intrebare, o vreme, mai ales ca scrie si in biblie ca mai degraba trece o camila prin gaura unui ac decat un bogat.
Pentru ca nu am gasit un raspuns satisfacator, am renuntat. Cand a venit intrebarea de la cunostinta aceea, raspunsul a venit spontan: intunericul are bogatia lui dar si lumina o are.
Aceste doua bogatii au insa atribute oarecum diferite.
Bogatia intunericului se bazeaza pe frica de pierdere, pe agoniseala in supraplus, zgarcenie, avaritie.
Bogatia luminii vine ca o consecinta a luminii interioare care curge lin, neintrerupt, se manifesta prin bucurie, o bucurie naturala, preaplinul se imparte mereu cu cei mai putin norocosi.
In incercarea de a explica mai bine, mi-am imaginat azi un scenariu.
Sa presupunem ca ai de toate.
Intunericul: iti cumperi o vaza foarte scumpa chinezeasca din dinastia nustiucare. Poate esti iubitor de arta si istorie dar mai degraba o asezi la vedere in casa pentru sublinierea statutului. Vine in casa un prieten, din repezeala arunca vaza jos, asta se sparge. In tine se revolta toata fiinta, gandurile negative te sufoca, urli la prieten, ii ceri sa ti-o plateasca, ca doara ai dat pe ea… sa zicem 20.000 de euro, daca acesta nu are bani sau nu vrea, il tarasti prin salile de judecata, din prietenie s-a ajuns la dusmanie.
Lumina: nu stim prin ce imprejurari ti-a cazut in mana vaza sus-mentionata. Te bucuri de frumusetea ei, de istoria cu care-i incarcata, o pui frumos in camera ca sa se poata bucura si altii de ea. Vine pretenu ghinionist, ti-o arunca jos, se sparge. In tine nu se revolta nimic, nicio durere nu te incearca, nicio parere de rau. In timp ce continui discutia cu prietenul, ca si cum nu s-a intamplat nimic, iei lopata si matura, aduni cioburile si in inima ta focul iubirii arde la fel de puternic, pentru prietenul tau. Poate si compasiune pentru situatia neplacuta in care emotional prietenul tau se afla, incerci sa-l linistesti.

„Fericiti cei saraci

cu Duhul caci ei vor mosteni imparatia cerului”
Cititorii mai vechi stiu ca, desi nu am studiat biblia, mi-au ramas expresii pe care obsesiv incerc sa le patrund sensul. Asa si cu expresia de mai-sus.
M-am gandit, am intrebat pareri din stanga din dreapta si desi toate erau bune, nu m-am simtit satisfacuta pe deplin.
Ieri pe kabel doku, am avut maraton de documentare despre extraterestrii. Foarte fain facute.
Candva a urmat un documentar despre bine si rau. Aici se vorbea la un momentdat de katari, un ordin calugaresc de prin… nu stiu ce ani care in filozofia lor religioasa spuneau ca lumina si intunericul au intrat in coliziune, dumnezeu a ramas in cer iar satana a creat materia. De atunci se afla in conflict continuu. Deoarece se presupunea din cele spuse de ei ca dumnezeu si satana au forte egale, biserica catolica considera acest fapt blasefemie si dizolva ordinul. Tot katarii spuneau ca oamenii sunt ingeri luati ostateci si inchisi in materie si pentru ca sa se poata elibera de mirajul acestei inchisori si de reincarnarea involuntara, repetata, trebuie sa se dezica de lume (de placerile materiale).
M-am trezit dimineata, la o cafea, gandurile au purces la acel documentar, apoi mi-am amintit de un articol al lui „christian7” in care spune Isus ca pentru ca sa intri in imparatia cerului trebuie sa te dezici de lume.
De acolo, am avut in fata expresia de mai-sus si am avut impresia de „aha!”, care acum in fata ochilor arata asa: fericiti cei saraci, cu duh, caci ei vor mosteni imparatia cerului.
Sa te dezici de lume nu inseamna neaparat sa te retragi in munti sau sa traiesti lipit pamantului de sarac ce esti, ci de dependenta fata de obiecte, bani si oameni. Sa vezi casa, masina, banii ca pe niste obiecte utile, fara importanta exagerata pe care le-o dam probabil acum. Dependenta emotionala de oameni odata dizolvata, ramane bucuria si dragostea.

Magic

Am lucrat ieri. La încheierea schimbului, am plecat urând din mers, colegelor „crăciun fericit”. Frau M zice să stau. „Unde crezi că mergi neîmbrăţişată?” Ne îmbrăţişăm cu drag. Un client, ne priveşte. „Şi eu doresc o imbrăţişare.” Deschid braţele şi ne unim într o imbrăţişare cu inimă cu tot. „Crăciun fericit!” Plec apoi repede. Să nu se vadă lacrima din ochi.

Eram în depozit, cu treabă. Gânduri uşoare, zburau într un dialog cu mine, despre spiritualitate, una alta. Am vrut să pronunţ in gând cuvântul Dumnezeu și nu am putut. Într o fracţiune de secundă mi au trecut prin cap toate gândurile şi vorbele, discuţiile despre Dumnezeu în încercarea de a-L descrie şi mi a fost ruşine. Ce mici şi neputincioase erau toate comparate cu ceea ce simt acum.
Dincolo de cuvântul Dumnezeu, acum era bunătate şi blândeţe părintească, era răbdare şi dragoste.
Era ca şi cum am avut o boală grea, în agonia bolii am avut un coşmar groaznic în care am vorbit o mulţime de prostii. Mai stiam că în tot acest timp Părintele nu s a dezlipit de la capul meu.
_Să nu ţi fie ruşine draga mea, ai fost bolnavă. Acum te faci sănătoasă, îmi spune zâmbetul acela sublim.