Dimineaţa

În liniştea dimineţii, în orãşelul de pe munţi şi vãi, trilul de pãsãrele mã atinge ca un perete material. Observ consternatã cã mi se pare atât de gãlãgios incât începe sã mã enerveze.
Nu i posibil! mã gândesc, un concert de pãsãrele este ceva ce mã bucurã.
Eşti inchisã, îmi atrage atenţia un gând. Observ. Întradevãr eu eram peretele.
Inspir adânc din aerul rece şi încã curat al dimineţii şi mã rãsfir printre moleculele de aer. Sunt afânatã. Intensitatea corului devine o melodie plãcutã.

Anunțuri

Sã se spargã lacãtele!
Sã cadã lanţurile!
Sã se prãbuşe crucile din noi!
Deschideţi porţile
Sã intre Împãratul Luminii!
(Explic: crucea din noi este simbolul scindarii fiinţei. O fisurã în patru a fiinţei interioare).

2018

Sunteți liberi! Sunteți Lumină! Străluciți!
Într-una din zile m-am trezit fredonând „într-o zi de sărbătoare vine bucurie mare„. Eu ca tot omu năcăjit și materialist m-am gândit imediat că însfârșit vine câștigu ăla la loto. Dar bucuria ce a venit cu ocazia paștelui ortodox român nu poate fi plătită în toți banii de pe planetă.
Este materializarea mottoului de mai/sus.
Nu am de gând să povestesc toată poveste ci doar ce reiese din ea. Povestea spune că Christosul a coborât să aducă oamenilor FOCUL VIU. A fost prins și răstignit.
Vă amintiți din alte mituri de Prometeu? Deci Christosul chiar dacă este numit altfel, nu este al creștinilor ci al lumii întregi.
Oamenii nu au știut că Prometeu este prins în lanțuri și nici ce dar le-ar fi adus acesta dacă îi reușea planul.
Isus le aduce cunoașterea și cheia. Cheia este iubirea necondiționată.
Oamenii se răzvrătesc, primesc cunoașterea, primesc cheia și cu ea descătușează pe Prometeu care le dă în sfârșit FOCUL VIU.
2018 începând cu Sărbătoarea de Paști, anul eliberării. Cheia este la voi.
Suntem liberi, suntem Lumină, strălucim.

Pace

Spuneam că dacă în inimă porţi doar iubire, războiul interior s-a terminat.
Închid ochii, în faţa mea o întindere ca o mare. La stânga aliniaţi perfect cai şi călăreţii sumbrii, negri, că până şi cerul era negru. O imagine de o frumuseţe colosală şi impresionantă.
La dreapta deasemenea aliniaţi, războinicii luminii. Îmi vine să plâng de splendoarea unităţii albe cu irizaţii aurii. De ce nu au cai? Păi ei pot să zboare.
Mă înclin copleşită de atâta frumuseţe şi de o parte şi de alta.
– Războiul s-a terminat! Mă aud spunând ferm dar cald.
Cele două şiruri se transformă în două valuri care se rulează ridicandu-se dinspre mine spre înafară.
În faţa mea se întinde un drum alb, la margini pavat cu ceva ca aurul.

Căci

” cine nu iubeşte întunericul nu poate iubi lumina”
Este o expresie ciudată, ştiu. Ca fiinţe hibride este normal să urâm una şi să iubim alta.
Adică: dacă jumătate din inima ta este ocupată să urască întunericul, mai ai doar jumătate de inimă cu care să iubeşti lumina.
Dacă în tine s-a instalat definitiv iubirea, războiul s-a terminat.