Destine

Se pare că există într-adevăr două destine. Două modele uneori foarte diferite. Cel cu care am venit și care după naștere alunecă tot mai mult în subconștient, împins de noul model educat, de cele mai multe ori impus, copiat de la societate, colectiv.
Apogeul se pare că este atins la vârsta la care corpul se pregătește de activitatea sexuală. Când corpul chiar începe activitatea sexuală, mintea înaltă alunecă definitiv în subconștient, omul pare că prostește. Modelul educat ( un conglomerat de viruși ciudați) se dezvoltă și întărește.
Când ai început să observi că ceva nu-i în regulă și începi să sapi, să cercetezi, să cureți, să vindeci , procesul se inversează încet și nu fără stres.

Reclame

Devii mai conștient de tine pe nesimțite. Nici nu îți dai seama că percepi sau te percepi mai altfel. Doar când ți se întâmplă chestiuțe interesante.
După duș a urmat datu cu cremă pe față. Iau cu degetul crema din recipient și o pun pe față . Surprinzător crema este foarte rece atingerea e neplăcută pentru piele.
Când ai atenția pe interior procesele observate curg cu încetinitorul. Normal totul a durat o secundă dar desfășurat părea mult mai lung. Prima dată am sesizat mișcarea în ochi. Ceva care s-a retras rapid lăsând în urmă pentru o fracțiune de secundă un tunel. Apoi am sesizat că în tot corpul ceva s-a retras rapid în spate apoi a revenit.
Devine tot mai interesant.

Om bun

Trezirea spirituală mi-o imaginam ca un spectacol cu foc de artificii și sunet de surle. Tataaam, s-a trezit Smărăndița. Întâmpinată cu flori și lauri.
Ceva plin de miraculos, nirvana cu veșnicul zâmbet și stălucirea din ochii ca sorii.
Pe măsură ce egoul se diminuează prin reabsorbție în întreg, în urmă rămâne un fel de om bun, un ardelean ce mai mult șede.
Problemele zilnice încearcă conform vechiului obicei să creeze drame și nervi, suferințe dar mintea curată face rapid un reset și creierul intră în stand by.
Este ceva cu care trebuie să mă obișnuiesc. Este plăcut.
Sub pleoapele închise nu mai apar imagini ci un fel de oglinzi cristaline pe care nu rulează niciun film. Le privesc și mă joc cu ele. Duc ochii la dreapta, oglinzile se întorc la dreapta, la stânga la fel.
Apoi adorm. În cap e liniște. Doar visele sunt cam încărcate și le percep ca pe un fel de masă materială ce îmi zgârie somnul. Mai este ceva de care ar trebui să mă desprind.

Lumină

Dacă într o situație trimiți lumină, bucurie și iubire să nu aștepți un deznodământ anume.
Divinul are logica lui pe care omul nu o înțelege așa că să nu fii dezamăgit că nu a ieșit cum te ai așteptat și nu, nu ai făcut nimic greșit.

Dorințe

Obligată de viață să renunț la putoarea călduță, bine plătită și deși neplăcută, o cunoșteam ca pe o potecă bătătorită. Soțul spunea că o să văd ce ușurare va fi când voi trimite lichidarea. O fost ceva ca o ușurare, o mulțumire ca atunci când sari peste un obstacol deși în mine știam că oricum nu aveam alternativă.
Apoi mă aflam în spațiul acela imens de înghesuit unde ai închis o ușă iar cealaltă nu este deschisă.
Având timp de odihnă am avut aha-ul despre care scriam deunăzi.
Am citit fragmente și cărți din iluminații contemporani de unde mi am luat și unele confirmări.
Papaji spunea despre dorințe. Spunea cum într o viață anterioară adorator al lui Krishna și mare preot în templul acestuia, ajunsese la performanțe spirituale super dar nu reușea să dizolve dorințele senzuale față de una din slujnicele templului. Ceea ce l-a adus din nou la încarnare.
Cică să cauți toate dorințele rămase, cât de mici ar fi și să le dizolvi.
Aici am avut un sentiment straniu.
Păream că nu mai am dorințe. Dar cineva-ul din mine știa mai bine și mi-a pregătit o dramaturgie.
Contrar faptului că, cu ani în urmă am auzit în mine că orice boală în corp a murit și germenul nemuririi a încolțit, zilele acestea mă simțeam rău.
În cap a început să se deruleze o dramă medicală.
Citisem undeva că unii iluminați ajung la bătrânețe cu corpurile rablagite din cauză că nu se mai pot reîncarna, ultimele rămășițe de carma se năpustesc pe corp pentru consumare și îl distrug.
Din tot talmeș balmeș-ul ăsta s-a creeat în cap o vâltoare amestecată pe care încerc să o explic.
Eram bucuroasă că am scăpat de karma, și resturile de ar fi fost nu aveau decât să îmi distrugă corpul. Sacrificiul ultim s-ar fi meritat.Explicația pentru că mă simțeam rău era satisfăcătoare și am acceptat-o. Cumva dedesupt se manifesta un contrariu care anula explicația fără să o nege.
Deja de câteva zile mă aflam ca prinsă într-un turn de sticlă. O fi el transparent dar tot închisoare se cheamă.
Mergând la plimbare , concentrată pe turn și pe culoarea gri-albăstruie a peisajului difuz din fața ochilor ce se suprapunea peste cel real, am pus totul sub semnul întrebării: de ce să nu mă pot reîncarna, de ce să nu mai vreau, de ce iluminare?
Am sesizat că intrasem într-o înfrigurare de ultima sută înainte de țel? Ce țel? Ce musai? Observând presiunea la care mă supun să-i dau bice, go, go, go.
Dintr o dată totul pare din nou clar și râd. Turnul de sticlă intră în rotație, face un vârtej și dispare iar eu sunt liberă.
Libertate care a durat o zi căci m-am prins în următoare temă. Din nou sănătatea. Subtil am convingerea de sănătos. La suprafață însă drama îmi spune că voi ajunge în scaunul cu rotile, voi avea îngrijitori. Am turbat, mă zbăteam pe interior disperată. Știți voi că niciun părinte nu își dorește să fie povară copiilor și nici societății. Am luptat cu această iluzie și m-am apărat până am recunoscut în ea o… dorință.
Aha! Bine mă dar este o dorință nobilă și cât se poate de naturală.
Da!dar este o dorință care te ține legată. Cele mai nobile dorințe sunt și cele mai periculoase căci sunt greu de depistat.
Am acceptat din toată inima această posibilitate și am dizolvat dorința de sănătate cu orice preț. Încleștarea din piept s-a dizolvat și am fost liberă din nou.
Între timp am avut și un Aha! legat de nemurire. Când percepția de eu s-a dizolvat și granițele au căzut, ajuns unul și nimic cu tot, nemurirea este clară.