Stare

Mă duc și vin când îmi doresc
Căci mi-e deschisă calea
Și binecuvântată-i toată întâmplarea
Atuncea când iubesc.

Mă duc și vin în brațele deschise,
Atât cât ochii mei cuprinde zarea
Pe care scrise stau ca stele, vise,
Ce-mi luminează starea.

Mai stau pe loc, când mă cuprinde jalea
Că-n față parcă se înalță munți
Și urmăresc cum mă cuprinde disperarea,
Apoi râd iar și iar umblu desculț.

Fantasme- ale nopții copii crescuți din ceață-
Se flendură năuce și-mi zdrențuiesc prin față.
Tresar câteodată și mă cuprinde spaima,
Apoi râd ușurată și se topesc din viață.

Mă duc și vin când vreau
Căci e deschisă calea
Și Spirit mânuiește întâmplarea…
De vreau să plec, de vreau să stau…

Somn ușor

Cuibărit sub plăpumioară,
Peste noapte trece-o vrajă,
Atârnați cum candelabre
Îngerași îmi stau de pază.

Mângâind, raza de lună
Se ițește prin perdele,
Cu-n sărut de „noapte bună”
Umblă singură-ntre stele.

Valuri calde cristaline
Mătură prin corpul rece,
Tot ce-a fost nimic de bine,
Până dimineața trece.

Ca un pui de gâsculiță
Sub pănuțele mămicii,
Piscuiesc mică-micuță,
Stând de vorbă cu piticii.

Stele stau se minunează
Prin tavan privind la mine,
Smărăndița parcă-i trează,
Parcă doarme? Dar e bine.

Șarpele

Un vuiet surd sfâșie zarea
Un zgomot mut, denaturat,
Fisura șarpelui- poveste,
Prin spațiu-timp debusolat.

Se crapă țesătura vremii,
Fisura fuge și prin noi,
Căzuți atlanții cată calea,
Acum sunt prinși în mult noroi.

Pe vremea când făceau ca zeii,
Construcții-gând, implementat,
Căzură în adâncuri sumbre
Cu tot cu obiect creeat.

Înfofoliți în armuri grele,
Ei cată-n funduri de neant,
Să-nchidă tulburarea ruptă
Reparând falia gigant.

Curat

Mă scald în frumusețea Ta Părinte,
În bucurie și curaj
Să mă despart cu drag de mica minte
Ce mă conduce prin miraj.

Dă-mi Mintea Ta înaltă,
Zori noi din cer înalt să construiesc,
Și floarea vieții, pură albă,
Să o întind pe plaiul pământesc.

Să te servesc în corp de lut cu bucurie
Și vindecată, mai departe să pot să dăruiesc
Curate zori de zi, ca flori de pe câmpie,
Cu fiecare pas ce-l făptuiesc.

Circulara

Rupt din cercul fără unde,
În segment denaturat,
Arcul face tumbe strâmbe
Încercând să se adune
În alt cerc de altădat.
Tinde spre perfecțiunea
Ăluia ce-atunci a fost
Parte unică rotundă
Întregului de folos.
Cât ar vrea să se întindă
Singur cerc să fie el,
Arcul poate face chestii,
Tot rămâne mititel.
Se adună, se întinde,
Mai mâhnit sau mai vioi,
Drumul tot ăla rămase,
La cerc mare, înapoi.

Descântec

(pentru curățarea izvorului)
Apă vie
Apă plină
Cu arome de sulfină
Din ceruri ploaie Divină.

Atenția se îndreaptă în interior în plex. Se inspiră de acolo și se expiră cu putere în exterior. Cum îi aia? Pur și simplu dacă doriți să încercați ajunge să știți că vreți așa și se face.
Descântecul se repetă liniștit de atâtea ori până simțiți o bucurie bolborosind fără motiv. Sau cât aveți chef.
Dacă încercați, recomand să nu o faceți seara înainte de culcare căci s-ar putea să vă trezească mai ceva ca o cafea.
Rezultate posibile: energie proaspătă din propriul izvor, stare de bine și liniște, bucurie. Când începe să vă iasă bine puteți redirecționa o parte din energia adusă înspre oameni sau situații ce se vor rezolvate.

Liniște

Liniștea mea nu e aici
Doar în adâncul inimii
În focul sacru ce veșnic arde
Cu flăcări verzi și albastre și roz.
Liniștea mea nu este aici
Doar în adâncul vieții
Pe fundul oceanului etern.
Liniștea mea nu e aici
Doar în ochiul tău
Curat și limpede precum cleștarul.
Liniștea mea
Urcă odată cu izvorul
Rece, transparent, concret.
Eu sunt acum și aici
Și liniștea mea mă împresoară.