Transformare în timp

Dacă la început și pe parcursul foarte multor ani, vocea gândurilor negative pline de frică, constructoare de drame : da dacă nu iese bine, da dacă se întâmplă ceva, da dacă, știți voi, gândurile acelea care provoacă emoții negative și insomnii, era puternică și vocea subconștientului nu era auzită. Apoi, cândva, am sesizat foarte slab cealaltă voce, abia auzibilă care-mi spunea că-i ok.
Acum gândurile negative sunt mai de suprafață, mai rare, mai lipsite de substanță deși încă mai produc emoții negative. Peste ele se așează ca tunetul vocea pozitivă care repetă de mai multe ori: gândurile acestea sunt ireale, nu au substanță, totul va fi bine, este logic să fie bine.
Într-un timp destul de scurt, vocea fricii se estompează, dispare și lasă loc bunei dispoziții.

 

Dur

Pe parcursul anilor am avut, repetându-se sub diferite forme, vise în care parveneau niște animale ciudate. Un fel de vite nepământene, cu picioarele scurte, trupul masiv, pătrățos, capul mare cu coarne mici și ochii răi, adânci, brutali. Pielea cenușie și groasă.
Cu timpul mi-am dat seama că este vorba de adânca prostie (inconștiență) umană, brutalitate pură, lipsa oricărui gram de finețe și noblețe.
Când egoul se fisurează și omul începe să zărească printre văluri i se face părul măciucă, de groază. Cu atât mai mult cu cât simte că și el poartă semințe de fiară.
Sunt momente dificile în care unii doresc să adoarmă din nou, alții sunt pe punctul de a înnebuni iar alții aleg să plece.
Sunt întradevăr momente dificile dar nu imposibil de administrat.
Acceptanță necondiționată, un comportament transparent, gânduri pozitive cu multă iubire necondiționată și respect infinit pentru toate câte sunt cum sunt.
Nu știm de ce suntem aici, nu ne mai amintim și acest lucru creează confuzii dar trebuie să avem încredere în „noi” cei care SUNTEM atunci când hotărâm coborârea.

Joi

O zi interesantă.
De dimineață emoțiile se țin lanț, minuscule, repezi, sufocante.
Frică.Mi-e frică. Mă plimb prin casă ca leul în cușcă. Abia peste două ore reușesc să o transform. În urmă rămâne un corp obosit și funcționez cu frâna de mână trasă.
Emoțiile ca acelea când trebuie să spui o poezie pe scenă , rămân aproape toată ziua. Neplăcute dar nu groaznice.
Spre seară observ cu surprindere o energie compactă ca un zid, ce se îndrepta spre mine. Era iubire. Sub forma asta nu m-am întâlnit cu ea. Părea că este trimisă de la o persoană pe care însă nu am recunoscut-o. Mă apasă pe piept. Deobicei sunt permisivă dar azi sunt eu însămi un bolovan. Așa că în loc să îi permit să treacă prin mine o las să mă împresoare. Este gri. Îmi pică fisa: subconștientul este gri. Un subconștient plin cu iubire și așa de compact, aproape material. Pentru mine este ceva nou. Toate astea se combină cu presiunea atmosferică; se adună norii după trei zile de căldură.
Mă așez pe canapeaua de pe terasă, o mână stă pe genunchu, celaltă sprijină în cot și în degete, capul. Închid ochii și pătrund în întunericul de sub pleoape, încerc să-mi dau seama al cui subconștient mă vizitează. Undeva departe o siluetă. Nu-mi dau seama a cui.
În partea stângă, pe verticală, luminițe se aprind și se sting. Parcă ar fi clapele unui pian.
Hă!? Ce interesant! Oare ce-o fi?
Râd! Păi la cap în partea stângă, înșirate erau degetele de la mână. Impulsuri electrice. Nu mă plictisesc.

Tăcerea sfinxului

Din creierii munților mi-ai transmis dor. Un dor blajin izvorât din momentele de claritate. Parcă toată viața trecea prin tine ca o apă clară spălând iluziile una după alta, până în urmă a rămas acel aha!
Tăcerea sfinxului, alege aurul din praful drumului.

Mintea

Câteva săptămâni am reușit să-mi induc starea de liniște, exersând des „numa șede”, adică întreruperea deasă a caruselului gândurilor și a dialogului interior.
Aveam des senzația de lac liniștit unde doar la suprafață vântul mângâie valuri mici.
M-am obișnuit oarecum cu răsturnări de situații deși nu mă omor după ele și speram totuși că rămâne așa liniștit.
Fără nici cea mai mică bănuială citesc interesată acest text: https://zurliublog.wordpress.com/2017/05/31/labirintul/comment-page-1/#comment-3594
și mai citesc o dată și încă o dată.
Așa cum în comentariu am explicat, am observat un grăunte emoțional complex care mai apoi s-a dezlănțuit într-o furtună de gânduri. M-am așezat într-un târziu pe pat și am luat în mână o carte cu care intenționam să mă distrag din carusel.
Prin fața imaginației începe tandem furtunii să se perinde ca o pânză deasă gri, tristețea. Aveam impresia că această pânză trece prin chiar mijlocul umanității întregi, apoi venea parcă să mă împresoare, să mă strângă. Parcă începusem să mă las pradă disperării când, ca prin minune apare un comentariu de la Adam. Am explodat în bucurie și recunoștință. Sincronicitățile de acest gen pot fi catalogate ca minuni, deși cu timpul devin normale. Intervenția lui mi-a spulberat furtuna în secunde și tot balamucul interior s-a transformat într-un val de iubire. Mulțumesc Adam, mulțumesc mult.
Unde vroiam de fapt să ajung: abia după ce începi să te dezintoxici de dialogul interior, observi prin repetare cât de nociv este și ce efecte nefericite are asupra întregii ființe. Este ca o închisoare unde cel închis este supus în fiecare minut al zilei, unei torturi.

Partaj

Pe vremea tinereții mele, lumea era simplă: alb-negru, bun-rău. Oamenii bogați, puternici, direcți erau răi. Oamenii săraci și slabi, erau cei buni.
Discutam pe tema aceasta, din perspectiva mea de Robin Hood, cu un domn cu mintea clară și țineam ca orbu de bâtă de teoria mea.
Ca o paranteză: de aceea îmi plac mie foarte mult unii bărbați. Îi admir pentru claritatea minții și gândirea echilibrat emoțională. Dar asta abea după ce am scăpat de ranchiunile feminine moștenite din generații și programele de zână cuceribilă.
După ceva vreme de discuții, domnul acesta sătul de explicațiile mele emoționale și prostești se hotărăște să-mi dea un exemplu.
Era pe vremea răposatului în vremurile în care în magazinele alimentare rafturile erau pline cu aer, la liber. Avea domnul de care vorbesc, un prieten bun, bine situat, locuia la oraș la bloc, dar la țară avea prin familia lui și a soției, acareturi: pământ, animale, vegetale…
In același bloc locuia o familie de oameni săraci cu mulți copii. Veneau Paștile și oamenii ăștia săraci nu prea aveau ce pune pe masă. Așa că prietenul domnului, merge la țară și taie interzisul miel și aduce familiei sărace unul întreg din dar.
Nu trece multă vreme și prietenul care avea și el un prieten pe la instituțiile cu „paza” populației, primește o săpuneală pe cinste de la prietenul amintit.
După ce au mâncat cu bucurie de paști, săracii l-au pârât la securitate că le-a făcut cadou de paști un miel întreg și să se informeze dânșii bitteschon, de unde are ăla atâția bani de își permite să-i facă lui cadou ?
A fost momentul de răscruce în viața mea. Am tăcut. Și am început să deschid ochii ca să pot vedea dincolo de alb și negru.

Realități

IMAG1266

Au trecut poate, doi ani de când, un înger mi-a cerut să aleg una din cele două lumi. O lume în care domină tristețea, războiul, sărăcia, deznădejdea și una în care domină pacea, bucuria, bunăstarea, dragostea de viață.
Am avut un moment de mare sinceritate interioară și … am ales lumea bucuriei. Nu am știut exact, pe vremea aceea ce a însemnat concret acel vis și alegerea făcută din toată inima.
Astăzi știu. Creatori de realității fiind, așa cum bine spunea și separațio, cineva sau ceva în noi face alegeri. Mai spunea cineva că nimic nu ni se întâmplă fără acceptul nostru și iarăși a fost o informație pe care am aprobat-o din intuiție dar fără să am proba până acum câteva luni când întradevăr, într-un moment de liniște, la poarta sufletului a bătut cineva și a cerut aprobare pentru magie neagră. Fantastic!Deși teoretic îmi era clar, practic abea acum încep să văd cum funcționează.
De atunci s-au schimbat multe în mine, în viața mea și odată cu mine s-au schimbat multe în viața celor dragi.
Mai am de lucru cu mine încă destul de mult dar rezultatele apar și sunt bucuroasă.
Mai scot capul pe fereastra sufletului și când mă uit afară, mi se face părul măciucă: întuneric, furtună, confuzie, murdărie.
Mă retrag din nou în spațiul din mine care este infinit mai mare decât cel dinafară și torc realitatea proprie. Am redus drastic activitatea pe net, dorința de socializare a scăzut considerabil, până aproape de 0.
Toată energia disponibilă o investesc în viața mea căci am înțeles definitiv că, să schimb lumea din afara spațiului meu interior, este o nărozie fără precedent; intenție din start sortită eșecului.