Rai

După o noapte odihnitoare, deşi cu vise aiurea, deschid ochii în întunericul dimineţii de iarnă. Primul gând a fost acesta: la dumnezeu nu poţi ajunge decât singur. Toate filozofiile, religiile, curentele spirituale nu pot decât să te sprijine într o oarecare măsură în căutarea ta. E ca şi cum – continuă gândul- ai lua de mână un nevăzător şi i ai povesti un peisaj de basm. El, nevăzătorul, se bucură de vocea povestitorului, încearcă să şi imagineze ce minunat este dar de văzut tot nu vede.

Anunțuri

Searã

O zi obişnuitã urmatã de o searã la fel. Închid ochii sã mã predau lui moş ene. Sub pleoape apare o imagine îngustã. În fundal undeva departe un soare, în faţa mea, puţin lateral dreapta sunt eu, cealaltã, mã privesc ochi în ochi. Aştept sã adorm pentru ca sã plec spre soare, locul în care mã aflu când dorm. Iubirea blândã şi rãbdãtoare cu care mã privesc în ochi,fãrã sã spun nimic, depãşeşte tot ce am trãit pânã acum. Apoi, întuneric.

de vorbă…

În întunericul de sub pleoape, apare în depărtare o sursă de lumină în ale cărei raze se conturează o pelerină cu glugă.
Privesc atentă.
-Ești moartea?
-Da.
-Ai venit să mă iei?
-Nu.
-Duci pe cineva de la noi?
-Nu. Nu pleacă nimeni.
-Nici soacra?
Mă pufnește râsul și parcă sub glugă se râde deasemenea.
-Nu. Nici măcar soacra.
-Ți-aș pune întrebări dar ca deobicei nu știu ce să întreb.
….
-De ce te îmbraci așa ciudat?
-Voi m-ați băgat în costumul acesta. A rămas un fel de simbol.
-Și personajul Separațio are o îmbrăcăminte asemănătoare. Poți să-mi spui ceva despre el?
-Nu este un personaj, este un principiu. Cel al neutralității.
Încep și gândesc. Neutralitate: și bine și rău, nici bine nici rău. Îmi sună bine în ambele sensuri. Continui: și întuneric și lumină. Îmi sună cunoscut.
Nici întuneric nici lumină. No, aici mi s-or încurcat neuronii. Cum adică?
Focusez pe asta și am o senzație vagă … de… nou?, de cu totul altfel?, o nouă dimensiune?…
-Te iubesc. Te iubesc foarte mult.
O pauză lungă. Bănuiesc că nu-s mulți cei ce-i fac o declarație de dragoste.
Aici intuiesc o nouă cale sau o deschidere pentru mine nouă.

Coșmar

M-am trezit la 1,25. Mă uit la ceas, beau apă, merg la baie, adorm din nou.
Visul se desfășoară straniu pe niște țâdule de hârtie, pătrate și mici. O hârtiuță cu imagini se mută și se formează un avantaj pentru România. Apoi se mută o altă hârtiuță și iese că avantajul dinainte era fals. Aceleași mutări de câteva ori. Am senzația de lipsă de perspectivă, tristețe, neșansă, stat pe loc, imobilitate. Toate astea îmi dau o stare de disconfort ce mă apasă pe piept, parcă nu pot să respir bine.
Imaginile de pe hârtiuțe reprezintă acum un aeroport, avioane, trafic ilegal de copii. Parcă erau transportați pe sub mână în niște săculeți de pânză, fiecare copil avea cu el una sau două perle negre. Cică alea, perlele, erau defapt obiectul traficului.
Senzația de neplăcere crește.Încerc să respir și nu pot,nu pot să iau atitudine și nu pot să schimb nimic.
Totul se schimbă cu o coală mare de hârtie pe care era desenat o ființă care a început să sape pământul. Pe măsură ce săpa și pământul se afâna sub unealta lui, venea aer proaspăt, energie și o urmă ușoară de bine, de speranță.
Un coșmar emoțional cu atât mai mult cu cât aveam impresia că eu sunt România dar și că sunt inclusă în ea ca un tot unitar. Bulversant și neplăcut.
Mă trezesc din nou, este ora 2, 35 de minute.

Rezumat

Încerc să fac un rezumat al ultimelor zile.
Încep cu vinerea trecută, vis în care aflu că sufletul sa trezit și că se inițializează fuziunea cu spirit și că această fuziune durează.
Vineri corpul era sub tensiune, vibra și tremura.
Sâmbătă, durerile din corp se accentuează. Merg la lucru. Ieșind din casă corpul se simte ca un copil emoționat și temător. Oamenii îl bulversează, are sentimentul de nesiguranță. La lucru ajunsă, sunt confuză și nu reușesc să-mi adun creierii, să mă concentrez. Fac greșeli la casa de marcat, o rog pe o colegă să mă înlocuiască până îmi revin. Mă interiorizez și observ că în cap se derulează ceva. Întreb ce. Se schimbă programele, aflu.
Urmează peste două zile visul cu furtuna și masca. Eram îngrijorată, dar după o analiză mai atentă, aflu că acea „mască” era defapt noua interfață. Mi se explică, că dacă suntem de acord că corpul uman este o mașină biologică performantă, ca să interacționeze cu mediul are nevoie de o interfață. Ca și la un telefon mobil care indiferent cât este de performant pe interior ca să poată comunica are nevoie de display și butoanele de rigoare.
Eram ușurată și am râs toată ziua. Bineînțeles că visul a fost impunător din toate punctele de vedere. Observ în continuare ce se întâmplă și dacă vreți vă povestesc.
Ieri seară înainte să adorm am auzit o melodie, curioasă de unde vine am intrat în cap ca și cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Mă aflam într-un fel de locuință, pe un hol îngust. În stânga la capătul holului se afla baia, în față pe stânga era bucătăria și de acolo se auzea vocea femeii care fredona o melodie frumoasă. Nu am fost curioasă să merg mai departe dar aflu că, creierul creează 3d, holograme.
Ideea că totul se întâmplă în cap nu este nouă, am mai auzit-o și de la alții dar este interesant să aflu direct.
„O minte sănătoasă într-un corp sănătos” capătă valențe rotunde.
Aveți grijă de cap și de curățenia minții.

SF

Prea mult stress și peste tot oameni. Oameni mulți la serviciu, oameni pe stradă, oameni în tren, la cumpărături și mai grav mulți oameni în vise.
Este un motiv pentru care nu mă mai uit la televizor, m-am retras parțial de pe net și mai nou încerc să „șterg tabla” înainte de culcare. Uneori reușește, alteori nu. Mai exersez.
În visul de azi noapte, eram la iarbă verde, lângă un pod-viaduct, într-o rulotă.
La un momentdat rulota a început să vibreze, din ce în ce mai tare și huruia îngrozitor. M-am speriat și am dat să fug afară, am deschis ușa dar un vânt teribil mi-a trântit-o în față. Am apucat să văd că afară se dezlănțuise urgia. Panicată am luat cățelul în brațe și m-am trântit pe podeaua rulotei. Aceasta zgâlțâia în draci, mai apoi acoperișul a zburat și am rămas cu ochii ațintiți la cer unde în depărtare se vedea ceva ca un ciclon negru și am înțeles că pe noi ne ajunge doar marginea.
Apoi norii de furtună s-au schimbat. Negrii, formați din alți nori mai mici negrii cu marginile de un roșu aprins strălucitor, se ridicau în valuri în cer apoi năvăleau peste pământ. Mișcarea îmi amintea de o omidă uriașă privită de jos.
Am urmărit o vreme fascinată de priveliște apoi m-am ridicat în picioare privind în continuare plină de uimire.
De sub nori sau din nori pluteau spre pământ niște obiecte ciudate. Erau ovale, plate, încadrate de patru urechi rotunde aranjate simetric, un fel de plastic transparent verzui, în mijloc au o deschidere ovală. Sunt atât de curioasă că o las pe una să se apropie de mine, se așează pe gură exact cu deschiderea din mijloc, apoi cu o repeziciune fantastică se extinde sub piele în sus spre creștet. Când ajunge la ochi, văd totul roz-liliachiu, miliarde de firicele se ancorează în sinapsele din creier. Panicată smulg masca, cu furie și o arunc. Unul din băieți o are deja pe față, față devenită metalică și rigidă. „Scoate-o! strig din răsputeri.” El spune însă că se simte bine cu ea pe față și de când o are toate dorințele i se împlinesc.
Mă trezesc speriată în timp ce încerc să i-o smulg.

Nuntă în cer

„Se oficiază căsătoria”, aud în timp ce așezată pe pat îmi odihnesc oasele.
„Se inițiază vindecarea. Sufletul s-a trezit. Sufletul s-a trezit. Sufletul s-a trezit.”
Gândul acela blând mă avertizează că v-a prelua corpul și-l va duce pe om spre bucurie, bunăstare, vindecare, libertate.
O umbă ușoară de panică îmi tulbură ochii, apoi inspir adânc și mă las în voia somnului.
Azi, aștept să fiu mai altfel ca ieri și nu-i mare diferența. Deși sunt liniștită, mă dor toate.
„Ai răbdare. Durează. Fuziunea corpului cu sufletul și spiritul durează un pic mai mult.”