Invers

Vai sãracul pui de om
Stã blocat pe un electron.
Gravitaţia doar râde
Cãci se nvârte n jur de stea
Şi l aruncã nu ştim unde
La o margine sã stea.
Umblã n spaţii uriaşe
Un foton cu informaţii
Cum nucleul nu e mic;
De ţi arunci privirea n el,
Cresc spre infinituri, spaţii.

Şi ca sã mi întregesc versul,
Un atom este mai mare
De cât însuşi universul.

Anunțuri

Sunt bogată

Am privit în urmă. Încerc să-mi amintesc cum am făcut să ajung aici și acum.Dacă ar trebui să fac un manual de spiritualitate cu technici și pași, nu aș fi în stare.
Am pornit pe drum luând foarte în serios și cuvânt cu cuvânt ceva citit într-un psalm cum că dacă Dumnezeu mă ține de mână, de cine am a mă teme?
Am umblat pe dalele ce străbat mlaștina cu „voioșina” omului prost pentru că nu am știut că nu toate sunt stabile.
Am călătorit la nașterea Universului, am fost la Porțile cerului, am fost în buzunarele din astral unde se adunaseră sufletele celor sinuciși, m-am luptat cu energii necunoscute, am vizitat planete extraterestre, am vorbit cu extratereștrii, am discutat cu îngeri și arhangeli, cu demoni, am întâlnit oameni remarcabili, deschizători de drumuri, l-am avut tovarăș pe oxalany, pe vremea aceea un baby-dragon mic și negricios, care acum este un uriaș blând, alb, am călătit pe spatele lui ondine, frumosul unicorn alb și am căzut de pe el căci eram pe atunci prea grea ca să pot urca acolo unde avea el casa, m-am pierdut și m-am regăsit de fiecare dată prin hățișurile vieții.
Ar spune unii că sunt nebună? și ar avea dreptate dar cât de bogată sunt! Ce bogăție de viață las în urma mea! Și câtă frumusețe!
Sunt bucuroasă și recunoscătoare!

Dincolo de ziduri nu mai sunt prieteni

Adrian Petru Stepan

Bunicul povestea cȃt de frumos fusese ȋn 1937. Nu ştiu de ce acest an i se păruse de-ţinut-minte, poate că de-abia ieşise din adolescenţă şi din satul său, că auzise discursuri ȋnflăcărate despre demnitate şi mȃndrie naţională sau, pur şi simplu, ȋşi cȃştigase primii bani. Pe urmă, am mai auzit şi de la alţi bărbaţi ai aceleiaşi generaţii că acel an fusese unul minunat. Dar ȋntr-un septembrie, peste doi ani, izbucnea cel mai mare măcel pe care l-a cunoscut omenirea. Aşa-i că şi 2017 este un an extraordinar?

Israeli soldier walks in front of Western Wall in Jerusalem's Old City

Era mijlocul lui decembrie 2010, cȃnd Mohamed Bouazizi, un negustor ambulant din Sidi Bouzid, se incendia in semn de protest suprem pentru confiscarea de autorităţi a căruţului din care vindea legume. A fost scȃnteia tunisiană ce a aprins revoltele din ȋntreaga lume arabă, cȃteva luni mai tȃrziu.

In primăvara lui 2011, lumea lupta cu efectele crizei provocate de căderea Lehman-Brothers, ce pusese…

Vezi articol original 1.562 de cuvinte mai mult

Coșmar

M-am trezit la 1,25. Mă uit la ceas, beau apă, merg la baie, adorm din nou.
Visul se desfășoară straniu pe niște țâdule de hârtie, pătrate și mici. O hârtiuță cu imagini se mută și se formează un avantaj pentru România. Apoi se mută o altă hârtiuță și iese că avantajul dinainte era fals. Aceleași mutări de câteva ori. Am senzația de lipsă de perspectivă, tristețe, neșansă, stat pe loc, imobilitate. Toate astea îmi dau o stare de disconfort ce mă apasă pe piept, parcă nu pot să respir bine.
Imaginile de pe hârtiuțe reprezintă acum un aeroport, avioane, trafic ilegal de copii. Parcă erau transportați pe sub mână în niște săculeți de pânză, fiecare copil avea cu el una sau două perle negre. Cică alea, perlele, erau defapt obiectul traficului.
Senzația de neplăcere crește.Încerc să respir și nu pot,nu pot să iau atitudine și nu pot să schimb nimic.
Totul se schimbă cu o coală mare de hârtie pe care era desenat o ființă care a început să sape pământul. Pe măsură ce săpa și pământul se afâna sub unealta lui, venea aer proaspăt, energie și o urmă ușoară de bine, de speranță.
Un coșmar emoțional cu atât mai mult cu cât aveam impresia că eu sunt România dar și că sunt inclusă în ea ca un tot unitar. Bulversant și neplăcut.
Mă trezesc din nou, este ora 2, 35 de minute.

27.10

N-am mai reușit demult să stau în meditație. Una din aia care te ridică vibrațional și-ți face bine-bine de tot. De câte ori mă așezam parcă aveam mâncărici în fund. Nu reușeam să mă liniștesc.
Azi, 10:45 sunt ruptă de „somn”, mă așez pe pat și alunec într-o gaură neagră, gândurile se opresc, apoi conștient invoc curățenie, vindecare, binecuvântare, bunăstare. Libertate.
Sub pleoapele închise sunt la marginea unei localități. În spate am un teren viran, în stânga începe șirul de case, pe drumul din fața mea, stânga este parcată o mașină. Vis a vis peste stradă, alt loc viran apoi încep casele.
Peste drum fugind veseli, trec pe partea mea cinci copii mici, însoțiți de o femeie (mama, educatoarea?). Probabil că sunt gălăgioși după mimică și gesturi dar nu-i aud. Aud doar gândul unei femei: primesc nevoi! primesc nevoi! trebuie să dau foc!.
Din susul străzii casele și șoseaua sunt înghițite pe rând de o lumină orbitoare, apoi femeia, copiii, mașina, eu…
Mai aud doar o frântură dintr-o convorbire telefonică în astral. Un bărbat: alo! sunt în Deva. Tu cum ești?
Apoi, pe măsură ce crește frecvența corpului, conștientul se dizolvă în nimic, doar o îngrijorare vagă mai este care percepe lipsa timpului și care stă de strajă să mă întorc la vreme, căci peste o oră merg la lucru.