20180611_111846

Reclame

Don juan spune:
„După o viață întreagă de lupte știu că nu este vorba de a învăța o nouă descriere ( a lumii) ci este vorba de reîntregirea sinelui. Să ajungi la nagual fără să distrugi tonalul. ”

Norbert Claßen pune mâna pe primele cărți ale lui Castaneda prin 81. Bolnav de leucemie citește cu mare interes, află că își plânge de milă și pornește pe drumul toltecilor îndrumat de filosofia lui don juan. Se vindecă și se înscrie la facultatea de filozofie și paleontologie.
În cartea sa ” Știința toltecilor. Carlos Castaneda și filosofia lui don juan ” explică drumul mai pe înțelesul vesticului, subliniază paralele, asemănări și diferențe cu filozofiile vestice, psihologie și religie. Dar și cu altele internaționale.
Făină carte.

A arăta altora calea însă nu înseamnă a-i târât după tine și cu atât mai puțin a face o afacere profitabilă din ăsta ci a lăsa semne și indicii, marcaje. Cine vrea bine cine nu iară bine.

Lumea

A doua zi mi-am propus să fac o călătorie scurtă. Mi-am pregătit câteva hăinițe într o gentuță și m-am dus la culcare. La 2 noaptea m-am trezit ca arsă cu convingerea că dacă plec, călătoria nu va fi reușită și nu îmi va aduce bucuria scontată, așa că am anulat o.
Am încercat să readorm dar am fost trează ca lumina zilei.
Și în cameră se vedea bine în toiul nopții.
Joey sare în pat. Îi privesc saltul. Un corp material în care înnota o lumină mată, ca o umbră. Lumina aceea era ca o conștiință vie. Era ca o bucurie inteligentă.
S-a învâtrit de două ori câutând unde să se cuibărească, s-a făcut colac suspinând de plăcere.
Joey este un cățeluș adunat din Spania de pe stradă. L-am cumpărat, împreună cu sora lui de la o asociație de protecția animalelor.
Suntem obișnuiți să vedem animalele ca pe un ceva care se mișcă și eventual ne folosesc la ceva.
Cândva o preoteasă a soarelui mi-a spus în vis că germenul vieții este cel mai mare secret din univers.

Fluid

N-am mai fost de 2 ani la masaj. Dacă tot mi-s înnodată bine, mi-am luat avânt să vizitez un cabinet tailandez de masaj. Din păcate nu am găsit nimic prea aproape, doar la 5 km. Da nu are importanță. Am vrut doar să prelungesc o țâră articolul, să îl fac mai palpitant. Hi hi!
Stați cu sufletul la gură deja.
Bla bla bla…
Stau acum pe spate, comod. După ce m-a întins, îndoit apăsat, masat s-a ajuns la cap. Acolo nu are ce să-mi facă să doară așa că m-am relaxat așa de repede că nu am observat că am schimbat realitatea.
Sunt pe o străduță îngustă limitată de 2 pereți gri. În față peisajul citadin, care nu are nimic citadin ci este un spațiu deschis din ceva ca norișori pufoși roz și bej. Spre mine vine o ființă umanoidă, o percep ca pe un bărbat tânăr deși este doar o formă de lumină estompată roz-bej.
Cu mâna dreaptă întinsă se apropie să mă salute. Salutul aici se face punând mâna dreaptă pe pieptul celuilalt pe inimă.
Când mi-a atins pieptul a fost perfect sincron cu atingerea masoarei care apucase de prosop să mă acopere.
Am tresărit buimăcită la granița fluidă dintre vis și realitate. Acolo unde nu știi unde este visul și unde realitate, acolo unde ambele au aceeași consistență.